Tîrg de Carte la nisip românesc

Pornit prin 1991, spre vară, atunci când gheşeftul blugilor turceşti era în floare iar cartea era Ileana Cosânzeana comerţului, născut pur şi simplu din iubire, Tîrgul Estival de Carte, trecut de vârsta majoratului, propune, în vara ce va să vie, cea de-a 19-a ediţie.

Fiind un târg de carte de-a dreptul particular, s-a mai sărit peste ani, căci totul s-a făcut cu arginţi care nu prea ne-au ajuns mereu iar, între timp, Ileana Cosânzeana a devenit o Cenuşăreasă care, deşi nu s-a arătat a fi top-model, a rămas în raftul cel mai de sus al credinţei în carte.

Au fost cinci ediţii când edituri de-a valma au participat cu sârg la scrierea unei pagini de cultură pe malul mării, dar parcă mirosul de alge şi scoici n-a fost cel mai potrivit cu putinţă şi atunci, într-o noapte cu lună, plină de vârcolaci, am inventat Cartea la Nisip, şi-n loc de edituri am invitat scriitorii adevăraţi ai literelor româneşti actuale.

Dintr-o dată nopţile s-au luminat şi parfumul mării a prins izul delicat al fecioarei cu cartea în mâini.

Şi uite aşa, în anul de graţie 2016 s-a ajuns la ediţia a 19-a, iar floarea scrisului românesc, fie ea poezie, proză sau critică literară, a acceptat invitaţia noastră de a fi împreună, într-o vară cu miros de nisip încins, pe malul Mării, la Mangalia.

Au trecut pragul Tîrgului, de-a lungul vremii, cu dragoste, Gabriel Liiceanu, Emil Brumaru, Mircea Dinescu, Nichita Danilov, Ioan Es. Pop, Cristina Cârstea, Mircea Cărtărescu, Octavian Paler, Georgeta Dimisianu, Marin Mincu, Ioan Groşan, Ştefan Popa’s, Domniţa Ştefănescu, Bujor Nedelcovici, Cristiana Eso, Ioana Nicolaie, Eugen Şerbănescu, Radu Paraschivescu, Grigore Vieru, Daniel Dumitru Ionaşcu, Aurelia Lăpuşan, Ştefania Mincu, Ileana Mălăncioiu, Horia Gârbea, Mihai Pînzaru PIM, Daniel Cristea Enache, Ion Barbu, Andrei Păunescu, Dan C. Mihăilescu, Denisa Comănescu, Adrian Cioroianu, Lidia Bodea, Marius Chivu, Sega, Mihaela Bilic.

L-am lăsat intenţionat la urmă pe Alexandru Condeescu, care a dus pe creştet dulcea povară a Muzeului Naţional al Literaturii Române şi care a pus umărul cu adevărat la ceea ce am făcut. El a adus la malul mării o minunată expoziţie documentară “Nichita Stănescu – 70”, cu prilejul lansării celor patru numere ale revistei Manuscriptum dedicate marelui poet şi a muncit seară de seară, cot la cot cu mine, pentru bunul mers al Târgului.
Şi l-am lăsat, tot intenţionat, la urma urmelor, pe unul dintre cei mai importanţi oameni ai literelor române, un suflet nepereche, un sfătuitor (nu de taină ci de lungi nopţi şi zile de discuţii, proiecte şi idei), un prieten dintr-aceia rari şi adevăraţi, un prieten la bine şi la rău fără de care nu numai că nu ştiu cum  m-aş fi descurcat, ci nu ştiu, sincer, dacă aş mai fi organizat Tîrgul. Un prieten care, de-acum şi până în vecii vecilor va fi Preşedintele de Onoare al Tîrgului Estival de Carte. El se numeşte Alex Ştefănescu, scriitor şi critic literar. Un OM UNIC.Chiar dacă, uneori, orgoliile literare sunt fireşti, scânteia lor a fost lăsată acasă şi aici, la malul mării, cuvântul a fost curat ca o lacrimă. Au trecut ediţii pline, cu cititori când mai puţini, când puhoi, dar de fiecare dată iubirea lor s-a simţit adevărată şi caldă.

Faptul că unii dintre cei mai importanţi scriitori ai literaturii române contemporane au semnat în Cartea de Nisip a Tîrgului, în prag de seară, când soarele dospeşte mai aprig cuvântul, mă face să cred, în calitate de proprietar de târg de carte, că, iată, am reuşit câte ceva în vremelnicia noastră.